Voce peste IP (Voice over IP)
Voce peste Protocol de Internet, numit și Telefonie IP . VoIP este tehnologia care vă transformă vocea într-un semnal digital, permițându-vă să efectuați un apel direct de pe un computer, un telefon VoIP sau alte dispozitive/aplicații app. bazate pe date. Mai simplu spus, este un serviciu telefonic furnizat prin internet.
SIP (Session Initiation Protocol)
Acronimul SIP înseamnă Session Initiation Protocol și se referă la un protocol de rețea bazat pe TCP/IP care poate fi utilizat pentru a stabili și controla conexiunile de comunicație ale mai multor abonați. SIP este adesea folosit în telefonia Voice-over-IP (VoIP) pentru a stabili conexiunea pentru apeluri telefonice.
VoIP și SIP sunt la fel?
VoIP, sau Voice over Internet Protocol, este o familie de tehnologii care permite trimiterea vocii prin Internet. SIP , sau Session Initiation Protoco, este un protocol care poate fi utilizat pentru a configura și a prelua apelurile VoIP și poate fi, de asemenea, utilizat pentru a trimite mesaje multimedia prin Internet folosind computere și dispozitive mobile.
Pentru ce se utilizează MGCP?
Media Gateway Control Protocol (MGCP) este un protocol de comunicații de semnalizare și control al apelurilor utilizat în sistemele de telecomunicații Voice over IP (VoIP). Implementează arhitectura protocolului de control al gateway-urilor media pentru controlul gateway-urilor media conectate la rețeaua telefonică publică comutată (PSTN).
IP PBX (Centrala Telefonica VoIP)
Un IP PBX („Internet Protocol private branch exchange”) este un sistem care conectează extensiile de telefon la rețeaua publică de telefonie comutată (PSTN) și oferă comunicații interne pentru o companie. Un IP PBX este un sistem PBX cu conectivitate IP și poate furniza comunicații suplimentare audio, video sau de mesagerie instantanee utilizând stiva de protocoale TCP/IP. Gateway-urile Voice over IP (VoIP) pot fi combinate cu funcționalitatea tradițională PBX pentru a permite companiilor să-și folosească intranetul gestionat pentru a ajuta la reducerea cheltuielilor la distanțe lungi și pentru a profita de avantajele unei singure rețele pentru voce și date (rețea convergentă). Un IP PBX poate oferi, de asemenea, funcții CTI. Un IP PBX poate exista ca dispozitiv hardware fizic sau ca platformă software.
IPDECT
IP-DECT este o tehnologie utilizată pentru comunicațiile fără fir la fața locului. Utilizează interfața radio DECT pentru comunicații wireless de voce și date între telefoane și stații de bază și tehnologia VoIP bine consacrată pentru comunicarea vocală cu cablu între stațiile de bază și funcțiile serverului. Avantajul este abordarea prin comutare de circuit și, prin urmare, o calitate mai bine specificată a serviciului pentru comunicarea vocală decât cu LAN fără fir. Un telefon DECT trebuie să rămână în apropierea propriei baze (sau a repetoarelor acesteia), iar dispozitivele WLAN au o gamă mai bună, având suficiente puncte de acces, totuși telefoanele voce prin WLAN impun o complexitate semnificativă de proiectare și întreținere pentru rețelele mari pentru a asigura facilități de roaming și calitate înaltă.
IVR - Răspunsul vocal interactiv (IVR) este o tehnologie care permite să se interacționeze cu un sistem telefonic operat de IPPBX prin utilizarea tonurilor vocale și DTMF introduse printr-o tastatură. În telecomunicații, IVR permite clienților să interacționeze cu sistemul gazdă al unei companii prin intermediul unei tastaturi telefonice sau prin recunoașterea vorbirii, după care serviciile pot fi solicitate prin dialogul IVR. Sistemele IVR pot răspunde cu sunet preînregistrat sau generat dinamic pentru a direcționa în continuare utilizatorii asupra modului în care trebuie să procedeze. Sistemele IVR implementate în rețea sunt dimensionate pentru a gestiona volume mari de apeluri și sunt utilizate, de asemenea, pentru apeluri de ieșire, deoarece sistemele IVR sunt mai inteligente decât multe sisteme de apelare predictivă.[1] Sistemele IVR pot fi utilizate pentru achiziții mobile, plăți bancare, servicii, comenzi de vânzare cu amănuntul, utilități, informații de călătorie și condiții meteorologice. O concepție greșită comună se referă la un însoțitor automatizat ca un IVR. Termenii sunt diferiți și înseamnă lucruri diferite pentru profesioniștii tradiționali din telecomunicații - scopul unui IVR este să preia informații, să o proceseze și să returneze un rezultat, în timp ce cel al unui operator automatizat este să direcționeze apelurile. Termenul de unitate de răspuns vocal (VRU) este de asemenea folosit uneori.[2]
H.320 pentru videoconferințe
Este standardul ITU pentru conferințe ISDN și include:
Audio: G.711, G.722, G.722.1, G.728
Video: H.264, H.263, H.261 Date: H.239, T.120 Control: H.221, H.231, H.242, H.243
H.323 pentru videoconferinte
Este standardul ITU pentru conferințe prin Internet și include:
Audio: G.711, G.722, G.722.1, G.723.1, G.728, G.729
Video: H.264, H.263, H.261 Date: H.239, T.120 Control: H.225, H.245
StandardeVideo:
H.261 - codec video pentru servicii audiovizuale la px 64Kbps.
H.263 - codec video pentru canale de telecomunicații înguste la < 64 Kbps.
Elementele notabile ale standardului sunt dimensiunea imaginii. QCIF este Quarter Common Intermediate Format și reprezintă o imagine de 176x144 pixeli. Aceasta este dimensiunea minimă care trebuie suportată pentru a fi Conform H.320. CIF este imaginea video opțională H.320 pe tot ecranul de 352x288 pixeli și necesită capacitate de calcul considerabil mai mare.
Notă: deși acest lucru este numit ecran complet, nu este nici pe departe de dimensiunea unui ecran obișnuit de PC (1024x768) pixeli sau cel al unei stații de lucru UNIX (1280x1024) pixeli.
H.264/AVC - codec video care oferă îmbunătățiri majore la calitatea imaginii. Ratificat la sfârșitul anului 2003, acest nou standard de codec a fost o dezvoltare între ITU și ISO/IEC Joint Video Team, (JVT) și este cunoscut ca H.264 (numele ITU) sau ISO/IEC 14496-10/MPEG-4 AVC (nume ISO/IEC). Acest nou standard depășește H.261 și H.263 în ceea ce privește calitatea video, compresie eficientă și rezistență la pierderile de transmisie, oferindu-i potențialul de a reduce la jumătate lățimea de bandă necesară pentru servicii video digitale prin Internet sau rețele wireless 3G. H.264 este probabil să fie utilizat în aplicații precum videoconferințe, streaming video, dispozitive mobile, telemedicină etc.
H.264 - MPEG-4 Part 10, sau AVC (de la Codare Video Avansată), este un standard de codec video care se remarcă printr-o rată de compresie ridicată. Un encoder H.264 poate, fără a compromite calitatea imaginii, să reducă dimensiunea unui fișier video digital cu mai mult de 80% în comparație cu formatul Motion JPEG și cu 50% mai mult decât cu standardul MPEG-4. Acest lucru înseamnă că banda de transmisie devine mai încăpătoare, iar spațiul de stocare se reduce în mod semnificativ. Este de așteptat ca în următorii ani, H.264 să devină principalul standard de compresie video. A fost creat de către Video Coding Experts Group (VCEG) de la Uniunea Internațională pentru Telecomunicații (UTI) împreună cu Moving Picture Experts Group (MPEG) de la ISO/IEC, (International Electrotechnical Commission - Comisia Electrotehnică Internațională), ca produs colectiv al parteneriatului cunoscut sub numele de Joint Video Team (JVT). Standardul ITU-T H.264 și standardul ISO/IEC MPEG-4 Part 10 (fostul, ISO/IEC 14496-10) sunt identice din punct de vedere tehnic.
H.265 - Codarea video de înaltă eficiență (HEVC), cunoscută și ca H.265 și MPEG-H Part 2, este un standard de compresie video conceput ca parte a proiectului MPEG-H ca un succesor al codării video avansate (AVC, H. 264 sau MPEG-4 Partea 10). În comparație cu AVC, HEVC oferă o compresie a datelor cu 25% până la 50% mai bună la același nivel de calitate video sau o calitate video îmbunătățită substanțial la aceeași rată de biți. Acceptă rezoluții de până la 8192×4320, inclusiv 8K UHD și, spre deosebire de AVC în principal pe 8 biți, profilul Main 10 de fidelitate mai mare al HEVC a fost încorporat în aproape tot hardware-ul de suport.
VP9 - este un format de codare video deschis și fără drepturi de autor dezvoltat de Google. VP9 este succesorul lui VP8 și concurează în principal cu codarea video de înaltă eficiență MPEG (HEVC/H.265). La început, VP9 a fost folosit în principal pe platforma video YouTube a Google. Apariția Alianței pentru Media Deschisă și sprijinul acesteia pentru dezvoltarea continuă a succesorului AV1, din care face parte Google, a dus la un interes tot mai mare pentru format. Spre deosebire de HEVC, suportul VP9 este comun printre browserele web moderne (vezi video HTML5 § Suport browser). Android acceptă VP9 începând cu versiunea 4.4 KitKat, în timp ce iOS/iPadOS a adăugat suport pentru VP9 în iOS/iPadOS 14. Părți ale formatului sunt acoperite de brevete deținute de Google. Compania acordă utilizarea gratuită a propriilor brevete aferente pe baza reciprocității, adică atâta timp cât utilizatorul nu se angajează în litigii privind brevetele.
AV1 - AOMedia Video 1 (AV1) este un format de codare video deschis, fără drepturi de autor, conceput inițial pentru transmisii video prin Internet. Codecul AV1 este cu 30% mai eficient decât H.265. A fost dezvoltat ca succesor al VP9 de către Alliance for Open Media (AOMedia),[2] un consorțiu fondat în 2015, care include firme de semiconductori, furnizori de video la cerere, producători de conținut video, companii de dezvoltare de software și furnizori de browsere web. Specificația de flux de biți AV1 include un codec video de referință.[1] În 2018, Facebook a efectuat teste care aproximau condițiile din lumea reală, iar codificatorul de referință AV1 a obținut o compresie a datelor cu 34%, 46,2% și 50,3% mai mare decât libvpx-vp9, x264 High profile și, respectiv, x264 Main profile. La fel ca VP9, dar spre deosebire de H.264/AVC și HEVC, AV1 are un model de licențiere fără drepturi de autor care nu împiedică adoptarea în proiecte open-source
Standarde audio:
G.711 - Modularea codului de impulsuri a frecvențelor vocale (PCM), unde audio analogic de 3,1 kHz este codificat într-un flux de 48, 56 sau 64 kbps. Folosit atunci când niciun alt standard nu este la fel de acceptat.
G.722 - 7 kHz audio codificat într-un flux de 48, 56 sau 64 kbps. Oferă calitate înaltă, dar ia lățimea de bandă. G.722.1 - 7 kHz audio codificat la 24 și 32 kbps pentru operare hands-free în sisteme cu pierderea cadrului.
G.722.2 - Codificarea vorbirii la aproximativ 16 kbps folosind Adaptive Multi-Rate Wideband, AMR-WB. Standardele în videoconferințe includ H.323, H.320, H.324M (3G-324M), H.264, H.239, T.120 și multe altele! Cinci moduri obligatorii, 6.60, 8.85, 12.65, 15.85 și 23.85 kbps.
G.723.1 - Codec de vorbire cu frecvență duală de 3,4 kHz pentru telecomunicații la 5,3 kbps și 6,4 kbps.
G.728 - 3,4 kHz Low Delay Code Excited Linear Prediction (LD-CELP) au fost 3,4 kHz analog audio este codificat într-un flux de 16 kbps. Acest standard oferă rezultate de bună calitate la rate de biți scăzute.
G.729 A/B - codec de voce 3,4 kHz care oferă un sunet de calitate codificat la 8 kbps stream folosind metoda AS-CELP. Anexa A este un codec de complexitate redusă și anexa B sprijină suprimarea tăcerii și generarea de confort-zgomot.
OPUS - Poate gestiona o gamă largă de aplicații audio, inclusiv Voice over IP, videoconferințe, chat în joc și chiar spectacole de muzică live la distanță. Se poate scala de la vorbire în bandă îngustă cu rată redusă de biți la muzică stereo de foarte înaltă calitate. Caracteristicile acceptate sunt: Rate de biți de la 6 kb/s la 510 kb/s. Rate de eșantionare de la 8 kHz (bandă îngustă) la 48 kHz (bandă completă) Dimensiuni ale cadrelor de la 2,5 ms la 60 ms. Suport atât pentru rata de biți constantă (CBR) cât și pentru rata de biți variabilă (VBR). Lățimea de bandă audio de la bandă îngustă la bandă completă Suport pentru vorbire și muzică. Suport pentru mono și stereo. Suport pentru până la 255 de canale (cadre multistream). Rata de biți, lățimea de bandă audio și dimensiunea cadrului reglabile dinamic.
Comentários